HomeBiografieEpopeea Fish

 

Anii optzeci incepeau fara vesti bune pentru fanii muzicii progresive.Noul Genesis incerca o rupere de gloriosul lui trecut,o "actualizare" pe care unii aveau sa o guste, altii nu. Yes pierdea vocea solara a lui Anderson,creand un moment prielnic pentru aparitia primului reprezentant al curentului neo-progresiv.Cu nume de poveste (Silmarillion este un personaj al lui J.R.R. Tolkien) si cu un lider ce soca prin infatisare si inteligenta isi va incepe atat de controversata cariera.

Este ciudata constatarea ca tot ceea ce ar fi fost fatal altei formatii, i-a reusit intotdeauna lui Marillion.Ei si-au construit drumul intr-o directie gresita de la inceput, insa in timpul calatoriei s-au intarit dupa fiecare piedica intalnita.Cu cat inamicii i-au tratat drept plagiatori intarziati cu atat mai mult publicul i-a sarbatorit.Paradoxurile incep de la infiintare. in primul rand Marillion in forma clasica Fish-Kelly-Rothery-Trewevas-Mosley nu contine nici un membru al grupului original, aparut in Hampshire in 1979.Steve Rothery va veni abia la sfarsitul anului, Fish in 1981 odata cu Mark Kelly, al carui grup facea prima parte a spectacolului; basistul va sosi in 1982 si Mike Pointer ultimul supravietuitor al grupului de origine, va fi inlocuit in 1983.Ce vor fi gandit acum fondatorii anonimi, e usor de imaginat.Alta ciudatenie-originea lor.Marillion este compusa dintr-un scotian, un irlandez, doi englezi si un londonez. intr-o echipa de fotbal s-ar fi omorat intre ei. Iar cand in primul album "Market Square Heroes" (1982) vor pune toata fervoarea progresiva alambicata a unei tinereti sub semnul Van Der Graaf si Pink Floyd, mosten" cea mai pura melodicitate britanica, se vor trezi facand ravagii in topurile revistei Sounds,saptamani la rand, la categoria Heavy Metal.Marii castigatori ai cauzelor pierdute dinainte vor ramane grupul numarul unu in Anglia (desi existau U2 si Simple M"s) pana in 1987, infirmand teoria ca grupul britanic al anilor 80 trebuia sa fie un mostenitor modernist al lui Sex Pistols si Police.

Debutului din 1982, remarcat imediat  pe de altfel incarcata scena britanica, i se adauga primul single "Grendel", produs de David Hitchcock si care alinia o componenta ce avea sa cunoasca putine fluctuatii: Derek William Dick voce, Steve Rothery chitara, Mark Kelly clape, Pete Trewavas bass, si Mick Pointer, inlocuit ulterior cu John Martyr, si in final, cu Ian Mosley- baterie. De la primele acorduri celtice ale acestei ample compozitii se disting vocea monumentala a lui Fish (supranumit astfel datorita timpului petrecut in cada de baie) si versurile sale, care de la o piesa la alta vor contopi ulterior grupul si publicul atins parca de o bagheta magica ce-l transforma in Fat-Frumos. Caci, inainte de toate, Marillion este o mana de actori ce-si difuzeaza mesajul unui auditoriu literalmente uluitor si cucerit.Imaginea lor va fi difuzata tot de inepuizabilul Fish, cu ajutorul unui artist de exceptie, Mark Wilkinson, ce va merge alaturi in marea aventura, imprimand fiecarei etape (citeste album) o viziune inconfundabila si o simbolistica ce fuzioneaza cu istorisirile muzicii si ale cuvintelor, pentru deliciul spectatorului fericit.

"Script For A Jester s Tear", albumul aparut in 1983 sub coordonarea lui Nick Tauber (Deep Purple, UFO, Thin Lizzy), avea sa atraga atentia criticii asupra grupului. in mod nedrept comparat cu "Selling England By The Pound" al lui Genesis, comparatie impusa si de vocalul din acelasi registru cu al lui Peter Gabriel sau Phil Colins, acest giuvaer al sunetului si imaginii, chiar daca incarcat si putin artificial, va ramane un punct de referinta al rock-ului anilor 80. Astfel de muzica pur si simplu nu se face,vor declara francezii, care sunt publicul lor cel mai fidel."Nebunul fugit din paradis" si "Bufonul care-si arata lacrimile" vor castiga in incisivitate pe al treilea album "Fugazi". Povestit de un single, "Assasing", albumul va relua tema criticii sociale din ultima piesa de pe "Script..", "Forgotten Sons". Fish devine aici "asasinul cu limba calita de elocventa" si intr-adevar, prin dimensiunile sale (1,96m-120 kg), el este un adevarat asasin, insa doar pentru bietul fan inmarmurit, care dupa ce este plimbat printre "minciunile de smarald", este silit sa realizeze ca lumea sa scapa de sub control "totally fugazi". "Unde sunt profetii, unde sunt vizionarii, unde sunt profetii ce sfarama amurgul mercenarilor sentimentelor".Turneelor de succes le va urma un album live "Real To Reel", in 1984, dar si capitolul doi al grupului, inceput de LP-ul " Misplaced Childhood". Albumul conceput (era timpul) el va da totodata si primele super-hit-uri, "Kayleigh" si "Lavender". De asemenea, schimbarea producatorului (Chris Kimsey) va aduce o reintoarcere la o melodie si un sentimentalism tulburate doar de finalul dur "Childhood s End" si "White Feather". Mark Wilkinson realizeaza un nou tur de forta confer" copertei, de asta data mai optimista, statutul unei opere de arta. Bufonului- simbol si cameleonului li se alatura acum cotofana hoata, "Hei tu ai supravietuit, acum ai renascut in umbra cotofenei hoate". Celui mai important album  ii vor trebui doi ani pentru a aparea "Clutching At Straws" va impune in sfarsit marelui public pe Marillion. Conservand amprenta lui "Misplaced Childhood", noul LP recombina insa traditionalele ingrediente intr-un cocteil racoritor si explosiv, preparat de acelasi Chris Kimsey. Daca primele albume, poate prea incarcate de elemente decorative, nu rezistau ascultarii indelungate, "Clutching At Straws" este mult simplificat pana la a nu lasa decat o calitate dezgolita de orice artificiu. Ce placere sa te lasi purtat de farmecul si gratia lui "Warm Wet Circles" si "That Time Of The Night", pe care totusi doar fericitii posesori ai unui CD le vor putea aprecia cum trebuie! Ce duo reusit intre Fish si Tessa Niles pe " The Last Straw", ce ritm pe "Just For The Record". Sa amintim hit-urile "Sugar Mice" si dinamicul si ineditul "Incommunicado", alaturi de aspectul sobru al copertei pentru a intregi imaginea albumului: un bar idilic, barul prieteniei si al lipsei de griji, unde ii intalnesti in acelasi timp pe John Lennon si pe Fish, uneori pe James Dean, alaturi de un nemaipomenit tonomat al carui unic scop este de a imprastia cele zece noi hit-uri ale lui Marillion. Numele sau? " Clutching At Straws"

Show-urile ce au urmat si care au constituit materialul unui dublu LP live au fost ca o palma in fata publicului sceptic. Pe scena sobra si simpla, inundata de lumini blande, sub cerul instelat, un Fish charismatic si impunator interpreteaza aventurile noului sau personaj, Torch ajutat de o muzica lirica si captivanta ce-si atinge reala dimensiune pe viu. Merita vazuta audienta ce reia in cor versurile, ca o adunare religioasa, pentru a-si distruge corzile vocale in final, in urale nesfarsite.Dupa un foarte necesar "B Sides Themselves", aparut in 1988 si care reia fetele B ale single-urilor, piese ce de obicei nu-si gasesc locul pe albume dar care in acest caz erau pe nedrept necunoscute, urmeaza "The Thieving Magpie" marcand sfarsitul triumfal al perioadei de mijloc. Produs de Marillion, acesta va puncta pe cate o fata de disc cele patru albume, pastrand pe vinil momente remarcabile, irepetabile ale activitatii concertistice. Totodata ramane un document ce finalizeaza drumul parcurs de Fish alaturi de grup.

Fish decide ca este capabil sa continue o cariera solistica, anuntata de max-single-ul "Big Wedge". Marillion se va reface imediat si cu ajutorul unui producator, Nick Davis si un nou vocalist, Steve Hogarth, va edita in 1989 noul LP "Seasons End", o reusita incontestabila, rigiditatea vocalului fi" suplinita de o instrumentatie mai importanta ce-l promoveaza pe Steve Rothery in calitatea de lider. Caracterul de super-grup este marcat de momente ca "Easter" si " The Uninvited Guest" alaturi de mega-hit-ul "The King of Sunset Town". in afara de vocea si creativitatea sa, atuurile lui Fish in cariera paralela sunt Mark Wilkinson, artistul si artizanul imaginii Marillion, chitaristul ex-Dire Straits Hal L"es si organistul Mickey Simmonds. Gigantul de 32 de ani marcheaza prin pesimismul si critica socio-politica o stagnare pe plan al comunicarii, sanctionata imediat de critica (iata cine tinea grupul pe loc!). insa momente minunate sunt reproduse prin intermediul lui "Vigil In A Wilderness Of Mirrors", numai Fish putand sa ne incante cu un "State Of M" sau "View From The Hill".Bresa din sanul formatiei a permis reaparitia in centrul atentiei a unor grupuri ca Rush, aratand ca rebeliunea este pedepsita pe atat de precara scena progresiva actuala.

Epopeea Marillion aduce in atentie faptul ca alaturi de "batranii dinozauri" Genesis si Yes, merita un loc pe cinste si promotorii neo-progresivului "pomp rock" ale carui stralucitoare stele sunt IQ si Pallas dar in primul rand MARILLION.

Marillion Romania

 


Contact